DEVELOPING AN EU APPROACH TO LABOUR

DEVELOPING AN EU APPROACH TO LABOUR MIGRATION

The discussions on future European policy on economic migration should, in the Commission’s view, focus on some key issues, which, though not exhaustive, are mutually dependent. The options proposed could be combined in several ways according to the final result to be achieved.

2.1. What degree of harmonisation should the EU aim at?

Given that access of third country nationals to the labour market is a highly complex issue, the Commission considers that a successfully operating Community policy in this field can only be put in place progressively, in order to facilitate a gradual and smooth move from national to Community rules. EU legislation on the admission of economic migrants should therefore be conceived as a “first step legislation” and lay down certain common definitions, criteria and procedures, while at the same time leaving to the Member States to respond to the specific needs of their labour markets. It is important to recall that the Draft Constitutional Treaty leaves the determination of the volumes of admission of persons coming to seek work to the Member States. However, a coordination method by which Member States making use of national quotas inform the Commission about the implementation and results of these policies could be beneficial in the assessment of the overall needs of the EU labour market and contribute to the shaping of a common EU legal migration policy and to a more efficient and better coordinated procedure which is both in the interest of Member States and of the persons concerned.

As to the scope of any future EU legislation, the Commission is faced with several options. A first possibility would be to adopt a horizontal approach along the lines of the original proposal, covering the conditions of entry and residence of any third country national exercising employed, self-employed or other economic activities for more than 3 months in the territory of a Member State. Specific provisions could cover the particular needs of certain groups, such as seasonal workers, intra-corporate transferees (ICTs), etc. The advantage would be the establishment of a comprehensive common framework on economic migration, with a high degree of flexibility.

Following the example of the proposals for a directive on the admission of students[6] and of researchers[7], an alternative could be a series of sectoral legislative proposals . This draft legislation could focus on seasonal workers, intra-corporate transferees, specially skilled migrants (not necessarily only highly qualified), contractual service suppliers and/or other categories, putting aside for the time being any overall common framework for the admission of third-country workers. The advantage in this case could be an easier adoption of common rules.

Other approaches could also be explored, for example the establishment of a common fast-track procedure to admit migrants in cases of specific labour and skills gaps, activated if a certain number of Member States obtain Council authorisation to do so via a very swift procedure. This would avoid unnecessary and potentially harmful competition between Member States in the recruitment of certain categories of workers.

- To what extent should a European policy on labour migration be developed and what should be the level of Community intervention on this issue?

- Should a European migration law aim at providing a comprehensive legal framework covering almost any third country national coming to the EU or should it focus on specific groups of immigrants?

- Were the sectoral legislative approach to be chosen, which groups of migrants should be addressed as a priority and why?

- Do you consider that other approaches – such as a European fast track procedure – should be explored? Could you propose other options?

2.2. Admission procedures for paid employment

Generally, before admitting a third-country worker, Member States require proof that no one already part of the domestic labour market can fill the vacancy concerned (economic needs test). Some Member States admit special categories of workers – e.g. highly skilled or workers in sectors/occupations where shortages already exist – through special schemes such as fast track procedures, green cards, etc. Such approaches could be explored at EU level. The EU should also draw upon the experience of other world regions[8].

2.2.1 . Preference for the domestic labour market

The “Community preference” principle is defined as “ Member States will consider requests for admission to their territories for the purpose of employment only where vacancies in a Member State cannot be filled by national and Community manpower or by non-Community manpower lawfully resident on a permanent basis in that Member State and already forming part of the Member State’s regular labour market” [9] . However, many Member States exempt from Community preference some types of economic migrant (intra-corporate transferees of key personnel, performing artists of international reputation, etc.) from this requirement.

The main issue is whether such preference should be granted to third-country manpower already present in a Member State over newly arriving third country nationals. It is important to remember that from 2006 long term residents will enjoy preference over newly arriving migrants in the Member State of residence and will have the possibility to move and settle in a second Member State for study, work or other purposes[10]. In addition, should such preference be extended to third-country nationals residing in a Member State different from the one where the labour shortage arises (in addition to long term residents)? This would not limit the right of the second Member State to decide who to admit to its territory, but would facilitate recruitment, helping to fill more rapidly and effectively the labour and skills gaps where they arise. The EU could then count on a “stock” of manpower that has already started to integrate.

This preference might also be extended to those who have already worked for some years in the EU before returning temporarily to their own country. This could in fact encourage “brain circulation”, by allowing third-country workers to try to re-integrate in their own country knowing that they will receive more favourable treatment in terms of readmission if they later wish to come back to the EU to work.

- How can we ensure that the principle of “Community preference” is applied in an effective way?

- Is the existing definition of Community preference still relevant? If not, how should it be changed?

- To which other economic migrants (apart from intra-corporate transferees of key personnel) might the logic of community preference not apply?

- Apart from long-term residents, which categories of third-country nationals – if any – should be given preference over newly arriving third-country workers?

- Should a priority right – subject to precise conditions – be granted to third-country nationals who have temporarily left the EU after having worked there for a given period?

- Would facilitating mobility of third country workers from one Member State to another be beneficial for the EU economy and national labour markets? How could this be put in practice in an effective way? With which limitations/facilitations?

- How can the European Public Employment Services (PES) and the EURES Job Mobility Portal[11] contribute to facilitate labour migration of third country workers?

2.2.2 . Admission systems

Apart from the system, there is a specific point which must be discussed first: should the admission of third-country nationals to the EU labour market be allowed only if there is a specific job vacancy or could there also be more flexible systems such as green cards, etc, aimed at attracting workers to fill the short and long term needs of the labour market? There is also the question as to what procedure to follow for those third-country nationals who seek entry to the EU to carry out an economic activity (e.g. pursuant to a services contract concluded between their overseas employer and a client in the EU), but who do not actually enter the EU labour market.

- Should the admission of third-country nationals to the EU labour market only be conditional on a concrete job vacancy or should there also be the possibility for Member States to admit third-countries nationals without such a condition?

- What procedure should apply to economic migrants who do not enter the labour market?

If admission is to be conditional on a specific job vacancy (economic needs test), and assuming a horizontal EU approach to economic migration, a possibility could be to proceed via an “individual assessment”: if employers have published a job vacancy for a minimum time period and if they have not received an acceptable application from within the EU labour market, they would be allowed to recruit from abroad. This system – conditional on a tool such as EURES, to spread information on vacancies throughout the EU – would allow for a certain control on recruitments, so as to limit abuses. An additional point is whether or not this test should be repeated when a short term contract has expired and the employer wishes to renew it.

- Do you consider that the economic needs test is a viable system? Should it be applied in a flexible way, taking into account for instance regional and sectoral characteristics or the size of the company concerned?

- Should there be a minimum time period during which a job vacancy must be published before a third-country applicant can be considered for the post?

- In what other way could it be effectively proved that there is a need for a third country worker?

- Should the economic needs test be repeated after the expiry of the work permit, if the work contract – by means of which the third country worker has been admitted – has been/will be renewed?

Several

Results (Romanian) 1:

ÎN CURS DE DEZVOLTARE O ABORDARE UE A MIGRAŢIEI FORŢEI DE MUNCĂDiscuţii privind viitorul politicii europene privind migraţia economică ar trebui în opinia Comisiei, se concentreze pe anumite probleme cheie, care, deşi nu exhaustivă, sunt reciproc dependente. Opţiunile propus ar putea fi combinate în mai multe moduri, în funcţie de rezultatul final să fie atins.2.1. ce grad de armonizare trebuie să vizeze UE?Dat fiind faptul că accesul resortisanților țărilor terțe la piața muncii este o problemă foarte complexă, Comisia consideră că cu succes de operare politica comunitară în acest domeniu pot doar se pună în aplicare progresiv, pentru a facilita o mişcare treptată şi netedă la national cu normele comunitare. Legislaţia UE privind admiterea de migranţi economici, prin urmare, ar trebui să fie conceput ca o "primul pas legislaţie" şi stabili în anumite comune definiţii, criterii şi proceduri, în acelaşi timp lăsând statelor membre pentru a răspunde la nevoile specifice ale pieţele muncii lor. Este important să amintim că Tratatul Constituţional proiectul lasă determinarea volumelor de admitere de persoane care caută de lucru în Statele membre. Cu toate acestea, o metodă de coordonare, prin care statele membre care aplică contingente naţionale informează Comisia despre punerea în aplicare și rezultatele acestor politici ar putea fi benefic în evaluarea de ansamblu are nevoie de piaţa muncii UE şi contribuie la modelarea politicii comune EU migraţia legală şi la o procedură mai eficient şi mai bine coordonate, care este atât în interesul statelor membre şi al persoanelor în cauză.Asupra ariei orice viitor legislaţia UE, Comisia se confruntă cu mai multe opţiuni. O prima posibilitate ar fi sa adopte o abordare orizontală de-a lungul liniilor de propunerea iniţială, acoperind condițiilor de intrare și de ședere din orice țară terță naţionale exercită activităţi independente, independente sau alte activități economice pentru mai mult de 3 luni pe teritoriul unui stat membru. Dispoziţii speciale ar putea acoperi nevoile speciale ale anumitor grupuri, precum lucrătorii sezonieri, cesionarilor intra corporative (TIC), etc. Avantajul ar fi stabilirea unui cadru comun cuprinzător privind migraţia economică, cu un grad ridicat de flexibilitate.În urma exemplu de propuneri de directivă privind admiterea elevilor [6] şi de cercetători [7], o alternativă ar putea fi o serie de propuneri legislative sectoriale. Acest proiectul de lege ar putea concentra pe lucrătorii sezonieri, intra corporative cesionarilor, special calificaţi imigranţi (nu neapărat doar calificare), contractuală servicii furnizori şi/sau alte categorii, punerea deoparte pentru moment, orice cadru ansamblu comun de admitere țărilor terțe lucrătorilor. Avantajul, în acest caz, ar putea fi o mai uşor adoptarea de reguli comune.Alte abordări, de asemenea, ar putea fi explorat, de exemplu instituirea unei proceduri rapide comune să recunosc migranţilor în cazuri de lacune muncii şi a competenţelor specifice, activat în cazul în care un anumit număr de state membre obţine autorizarea Consiliului pentru a face acest lucru prin intermediul unei proceduri foarte rapidă. Acest lucru ar evita inutile şi potenţial dăunătoare concurenţa între statele membre în recrutarea de anumite categorii de lucrători.-În ce măsură ar trebui să fie dezvoltat unei politici europene privind migraţia forţei de muncă şi ceea ce ar trebui să fie nivelul de intervenţie comunitară pe această temă?-Ar trebui o lege Europeană migraţiei scop furnizarea unui cadru juridic cuprinzător care acoperă aproape orice terţă ţară naţionale vin la UE sau ar trebui să se concentra pe grupuri specifice de imigranţi?-Au fost abordarea sectorial legislativă să fie ales, care grupuri de migranţi ar trebui să fie abordate ca o prioritate si de ce?-Considerati că alte abordări – cum ar fi o procedură europeană rapide – ar fi explorat? Ar putea vă propune alte opţiuni?2.2. admiterea procedurile pentru ocuparea forţei de muncă plătitÎn general, înainte de a admite un lucrător al unei țări terțe, Statele membre solicita dovada că nici unul deja o parte din piaţa internă piaţa forţei de muncă poate umple vacant în cauză (necesitățile economice de testare). Unele state membre recunosc categorii speciale de lucrătoarelor – ex. înaltă calificare sau în sectoare/ocupaţii unde penuria există deja – prin scheme speciale precum rapide proceduri, cărţi verzi, etc. Aceste abordări ar putea fi explorate la nivelul UE. UE, de asemenea, ar trebui să trag de experienţa de alte regiuni ale lumii [8].2.2.1. Preferinţa pentru piaţa internă a forţei de muncăPrincipiul "Preferinţa comunitară" este definit ca "Statele membre vor considera cereri de admitere la teritoriile lor pentru ocuparea forţei de muncă în cazul în care vacante într-un stat membru nu poate fi umplut doar naţional şi forţa de muncă comunitare sau necomunitare forţa de muncă în mod legal de rezident pe o bază permanentă în statul membru respectiv şi deja fac parte din statul membru pe piaţa forţei de muncă regulate" [9]. Cu toate acestea, multe state membre scuti de preferinţă comunitară unele tipuri de migranţi economici (intra corporative cesionarii de cheie de personal, artiştilor de reputatie internationala, etc.) la această cerință.The main issue is whether such preference should be granted to third-country manpower already present in a Member State over newly arriving third country nationals. It is important to remember that from 2006 long term residents will enjoy preference over newly arriving migrants in the Member State of residence and will have the possibility to move and settle in a second Member State for study, work or other purposes[10]. In addition, should such preference be extended to third-country nationals residing in a Member State different from the one where the labour shortage arises (in addition to long term residents)? This would not limit the right of the second Member State to decide who to admit to its territory, but would facilitate recruitment, helping to fill more rapidly and effectively the labour and skills gaps where they arise. The EU could then count on a “stock” of manpower that has already started to integrate.This preference might also be extended to those who have already worked for some years in the EU before returning temporarily to their own country. This could in fact encourage “brain circulation”, by allowing third-country workers to try to re-integrate in their own country knowing that they will receive more favourable treatment in terms of readmission if they later wish to come back to the EU to work.- How can we ensure that the principle of “Community preference” is applied in an effective way?- Is the existing definition of Community preference still relevant? If not, how should it be changed?- To which other economic migrants (apart from intra-corporate transferees of key personnel) might the logic of community preference not apply?- Apart from long-term residents, which categories of third-country nationals – if any – should be given preference over newly arriving third-country workers?- Should a priority right – subject to precise conditions – be granted to third-country nationals who have temporarily left the EU after having worked there for a given period?- Would facilitating mobility of third country workers from one Member State to another be beneficial for the EU economy and national labour markets? How could this be put in practice in an effective way? With which limitations/facilitations?- How can the European Public Employment Services (PES) and the EURES Job Mobility Portal[11] contribute to facilitate labour migration of third country workers?2.2.2 . Admission systemsApart from the system, there is a specific point which must be discussed first: should the admission of third-country nationals to the EU labour market be allowed only if there is a specific job vacancy or could there also be more flexible systems such as green cards, etc, aimed at attracting workers to fill the short and long term needs of the labour market? There is also the question as to what procedure to follow for those third-country nationals who seek entry to the EU to carry out an economic activity (e.g. pursuant to a services contract concluded between their overseas employer and a client in the EU), but who do not actually enter the EU labour market.- Should the admission of third-country nationals to the EU labour market only be conditional on a concrete job vacancy or should there also be the possibility for Member States to admit third-countries nationals without such a condition?- What procedure should apply to economic migrants who do not enter the labour market?If admission is to be conditional on a specific job vacancy (economic needs test), and assuming a horizontal EU approach to economic migration, a possibility could be to proceed via an “individual assessment”: if employers have published a job vacancy for a minimum time period and if they have not received an acceptable application from within the EU labour market, they would be allowed to recruit from abroad. This system – conditional on a tool such as EURES, to spread information on vacancies throughout the EU – would allow for a certain control on recruitments, so as to limit abuses. An additional point is whether or not this test should be repeated when a short term contract has expired and the employer wishes to renew it.- Do you consider that the economic needs test is a viable system? Should it be applied in a flexible way, taking into account for instance regional and sectoral characteristics or the size of the company concerned?- Should there be a minimum time period during which a job vacancy must be published before a third-country applicant can be considered for the post?- In what other way could it be effectively proved that there is a need for a third country worker?- Should the economic needs test be repeated after the expiry of the work permit, if the work contract – by means of which the third country worker has been admitted – has been/will be renewed?Several

Results (Romanian) 2:

Dezvoltarea unei abordări UE LA MUNCA MIGRAȚIEI Discuțiile privind viitoarea politică europeană privind migrația economică ar trebui, în opinia Comisiei, să se concentreze asupra unor probleme cheie, care, deși nu exhaustivă, sunt interdependente. Opțiunile propuse ar putea fi combinate în mai multe feluri in functie de rezultatul final să fie atins. 2.1. Ce grad de armonizare ar trebui să vizeze UE în? Având în vedere că accesul resortisanților țărilor terțe la piața muncii este o problemă extrem de complexă, Comisia consideră că o politică comunitară care operează cu succes în acest domeniu poate fi pus doar în loc progresiv, în scopul de a facilita o mișcare treptată și fără probleme de la nivel național la normele comunitare. Prin urmare, legislația UE privind admisia imigranților economici ar trebui să fie conceput ca un "legislație prim pas" și să stabilească anumite definiții comune, criteriile și procedurile, în timp ce în același timp, lăsând statelor membre pentru a răspunde la nevoile specifice ale piețelor forței de muncă . Este important să se reamintească faptul că proiectul de Tratat Constituțional lasă determinarea volumelor de admisie a persoanelor care vin să caute de lucru în statele membre. Cu toate acestea, o metodă de coordonare prin care statele membre care recurg la cotele naționale informează Comisia cu privire la punerea în aplicare și rezultatele acestor politici ar putea fi benefică în evaluarea nevoilor generale ale pieței forței de muncă a UE și de a contribui la conturarea unei juridic comun al UE politicii de migrație și la o procedură coordonată mai eficient și mai bine, care este atât în interesul statelor membre și a persoanelor în cauză. În ceea ce privește domeniul de aplicare al oricărei legislații viitoare a UE, Comisia se confruntă cu mai multe opțiuni. O primă posibilitate ar fi să se adopte o abordare orizontală de-a lungul liniilor de propunerea inițială, care acoperă condițiile de intrare și de ședere a oricărei resortisant al unei țări terțe care exercită activități independente, alte activități economice independente sau pentru mai mult de 3 luni pe teritoriul unui Stat membru. Dispoziții specifice ar putea acoperi nevoile speciale ale unor grupuri, cum ar fi lucrătorii sezonieri, transferate în cadrul aceleiași companii (TIC), etc. Avantajul ar fi stabilirea unui cadru comun global privind migrația economică, cu un grad ridicat de flexibilitate. În urma exemplu de propunerile pentru o directivă privind admiterea studenților [6] și a cercetătorilor [7], o alternativă ar putea fi o serie de propuneri legislative sectoriale. Acest proiect de lege ar putea concentra pe lucrătorii sezonieri, persoanele transferate în cadrul aceleiași companii, în special migranților calificați (nu neapărat doar de înaltă calificare), furnizorii de servicii contractuale și / sau alte categorii, lăsând la o parte pentru moment orice cadru comun global pentru admiterea treia lucrătorii din țările. Avantajul în acest caz, ar putea fi o adoptare mai ușoară a unor norme comune. Alte abordări ar putea fi, de asemenea, explorate, de exemplu, stabilirea unei proceduri comune rapide să admită migranților în cazuri de muncă și de competențe lacune specifice, activat în cazul în care un anumit număr de Statele membre obțină autorizația Consiliului să facă acest lucru printr-o procedură foarte rapidă. Acest lucru ar evita concurența inutile și potențial dăunătoare între statele membre în recrutarea anumitor categorii de lucrători. - În ce măsură ar trebui să fie dezvoltat o politică europeană privind migrația forței de muncă și ceea ce ar trebui să fie nivelul de intervenție comunitare pe această temă? - Dacă un european migrația scop drept la asigurarea unui cadru legal cuprinzător care acoperă aproape orice țări terțe vin în UE sau ar trebui să se concentreze asupra unor grupuri specifice de imigranți? - Au fost abordarea legislativă sectorială a fi ales, care grupuri de migranți ar trebui să fie abordate ca o prioritate și de ce? - Considerați că alte abordări - cum ar fi o procedură europeană rapidă - ar trebui să fie explorate? Ai putea propune alte opțiuni? 2.2. Procedurile de admisie pentru ocuparea forței de muncă plătit în general, înainte de a admite un lucrător al unei țări terțe, statele membre solicită dovada că nimeni nu deja parte din piața internă a muncii poate ocupa postul vacant în cauză (test de necesități economice). Unele state membre recunosc categorii speciale de lucrători - de exemplu, cu înaltă calificare sau lucrătorilor în sectoare / profesii unde penuria există deja - prin sisteme speciale, cum ar fi procedurile Fast Track, cărți verzi, etc. Astfel de abordări ar putea fi explorate la nivelul UE. UE ar trebui să tragă, de asemenea, pe experiența altor regiuni ale lumii [8]. 2.2.1. Preferința pentru piața internă a muncii principiu "preferinței comunitare" este definit ca "statele membre vor lua în considerare cererile de admitere la teritoriile lor, în scopul ocupării forței de muncă numai în cazul în care posturile vacante într-un stat membru nu poate fi ocupat de forța de muncă la nivel național și comunitar sau de non- MANPOWER comunitate reședința legală în mod permanent în acest stat membru și deja fac parte din piață regulat muncii din statul membru "[9]. Cu toate acestea, numeroase state membre scutesc de preferință comunitară unele tipuri de migranți economic (transferate intra-corporative ale personalului cheie, artiștii de renume internațional, etc.) de la această cerință. Principala problemă este dacă astfel de preferință ar trebui acordată țărilor terțe forței de muncă deja prezentă într-un stat membru de peste ajuns recent resortisanții țărilor terțe. Este important să ne amintim că din 2006 rezidenți pe termen lung se vor bucura de preferință peste migranți nou sosesc în statul membru de reședință și va avea posibilitatea să se deplaseze și să se stabilească într-un al doilea stat membru pentru studii, muncă sau în alte scopuri [10]. În plus, ar trebui să o astfel de preferință să fie extins la resortisanții țărilor terțe care își au reședința într-un stat membru diferit de cel în care apare lipsa forței de muncă (în plus față de rezidenți pe termen lung)? Acest lucru nu ar limita dreptul de al doilea stat membru de a decide cine să admită pe teritoriul său, dar ar facilita recrutarea, ajutand la umple mai rapid și eficient muncă și de competențe golurile în cazul în care apar. UE ar putea conta apoi pe un "stoc" de forță de muncă, care a început deja să se integreze. Această preferință ar putea fi, de asemenea, extinsă la cei care au lucrat deja de câțiva ani în UE înainte de a reveni temporar în propria lor țară. Acest lucru ar putea încuraja, de fapt, "circulația creierelor", permițând lucrătorilor din țările terțe pentru a încerca să re-integra în propria lor țară știind că vor primi un tratament mai favorabil în ceea ce privește readmisia dacă doresc mai târziu să se întoarcă în UE pentru a lucra . - Cum putem asigura că principiul "preferinței comunitare" se aplică într-un mod eficient? - Este definiția actuală a preferinței comunitare încă relevante? Dacă nu, cum ar trebui să fie schimbat? - La care s-ar putea logica preferinței comunitare nu se aplică alți migranți economici (în afară de persoanele transferate în cadrul aceleiași companii ale personalului cheie)? - În afară de rezidenți pe termen lung, ce categorii de resortisanți ai țărilor terțe - dacă este cazul - ar trebui să se acorde prioritate pe nou ajuns lucrătorilor din țările terțe? - Ar trebui un drept de prioritate - în condiții precise - se acordă resortisanților țărilor terțe care au părăsit UE temporar după ce a lucrat acolo pentru o anumită perioadă de timp? - Ar facilitarea mobilității lucrătorilor din țările terțe de la un stat membru la altul fi benefic pentru economia UE și piețele naționale de muncă? Cum ar putea acest lucru fi puse în practică într-un mod eficient? Cu care limitările / facilități? - Cum pot serviciile publice europene ocuparea forței de muncă (PES) și de muncă portalul mobilității EURES [11] contribuie la facilitarea migrației forței de muncă a lucrătorilor din țările terțe? 2.2.2. Sistemele de admitere În afară de sistem, există un punct specific care trebuie să fie discutate mai întâi: în cazul în care admiterea resortisanților țărilor terțe pe piața forței de muncă a UE este permisă numai în cazul în care există un post vacant specific loc de muncă sau ar putea exista, de asemenea, sisteme mai flexibile astfel de ca cărți verzi, etc, cu scopul de a atrage muncitori pentru a umple nevoile termen scurt și lung ale pieței forței de muncă? Există, de asemenea, întrebarea ce procedură de urmat pentru resortisanții țărilor terțe care doresc intrarea în UE pentru a efectua o activitate economică (de exemplu, în temeiul unui contract de servicii încheiat între angajatorul lor de peste mări și un client în UE), dar care nu intră de fapt pe piața muncii din UE. - În cazul în care admiterea resortisanților țărilor terțe pe piața forței de muncă a UE să fie doar condiționată de un post vacant de beton loc de muncă sau ar trebui să existe, de asemenea, posibilitatea ca statele membre să recunoască țările terțe resortisanți fără astfel de o condiție? -? Ce procedură trebuie să se aplice pentru a migranților economici care nu intra pe piața forței de muncă În cazul în care admiterea este să fie condiționată de un post vacant specific muncă (test de necesități economice), și presupunând o abordare orizontală a UE a migrației economice, o posibilitate ar putea fi pentru a continua prin intermediul unui "evaluare individuală": în cazul în care angajatorii au publicat un loc de muncă vacant pentru o perioadă minimă de timp și în cazul în care nu au primit o cerere de acceptabil de pe piața muncii a UE, ar fi permis să recruteze din străinătate. Acest sistem - condiționată de un instrument, cum ar fi EURES, pentru a răspândi informații privind locurile de muncă vacante în întreaga UE - ar permite un anumit control asupra recrutărilor, pentru a limita abuzurile. Un punct suplimentar este dacă sau nu acest test trebuie repetat în cazul unui contract pe termen scurt a expirat, iar angajatorul dorește să-l reînnoiască. - Considerați că test de necesități economice este un sistem viabil? Ar trebui să fie aplicate într-un mod flexibil, ținând seama de, de exemplu, regional și caracteristicile sectoriale sau dimensiunea companiei în cauză? - Ar trebui să existe o perioadă minimă de timp în care un loc de muncă vacant trebuie să fie publicate înainte de un solicitant țări terțe poate fi luate în considerare pentru postul? - În ce alt mod ar putea fi efectiv demonstrat că este nevoie de un lucrător țară terță? - În cazul în care testul de necesități economice se repetă după expirarea permisului de muncă, în cazul în care contractul de muncă - prin intermediul care lucrătorul țări terțe a fost admis - a fost / va fi reînnoit? Mai multe

Results (Romanian) 3:

dezvoltarea unei abordări a ue privind migraţia forţei de muncă

discuţiilor privind viitorul politicii europene privind migrația economică ar trebui, în opinia comisiei, concentrează - te la unele aspecte - cheie, care, deşi nu este exhaustivă, depind una de cealaltă.opțiunile propuse ar putea fi combinate în mai multe moduri, în funcție de rezultatul final să fie atinse.

2.1.ce grad de armonizare ar trebui ue vizează?

având în vedere că accesul resortisanților din țări terțe pe piața forței de muncă este o problemă extrem de complexă, comisia consideră că un succes de politica comunităţii în acest domeniu pot fi instituite progresiv, în scopul de a facilita progresivă şi mişcare de la nivel național cu normele comunitare.legislaţia ue privind admiterea de migranți economici ar trebui, prin urmare, să fie concepute ca un prim pas legislaţie "şi stabilirea unor definiţii comune, criteriile și procedurile care, în acelaşi timp, lăsând statelor membre pentru a răspunde nevoilor specifice ale piețelor muncii lor.este important să se amintească faptul că proiectul de tratat constituţional pleacă determinarea volumelor admiterea persoanelor care vin să caute de lucru în statele membre.cu toate acestea,o metodă de coordonare prin care statele membre care fac uz de cotele naționale informează comisia cu privire la punerea în aplicare și rezultatele acestor politici ar putea fi utile în evaluarea de ansamblu a nevoilor de pe piaţa muncii din ue și contribuie la conturarea unei politici comune ale ue și migrația legală să o mai eficientă și mai bine coordonate, care este atât de procedură interesulmembre și persoanelor în cauză.

ca domeniul de aplicare al oricărei viitoare a legislației ue, comisia s - a confruntat cu mai multe opţiuni.prima variantă ar fi să adopte o abordare orizontală a lungul liniilor de propunerea originală, care acoperă condițiile de intrare și ședere al oricărui resortisant al unei țări terțe care exercită angajate, care desfăşoară o activitate independentă sau alte activități economice pentru mai mult de trei luni pe teritoriul unui stat membru.dispoziții specifice ar putea acoperi nevoile speciale ale anumitor grupuri, precum lucrătorii sezonieri, persoanele transferate în cadrul aceleiași întreprinderi (tic) etc. avantajul ar fi crearea unui cadru global comun privind migrația economică, cu un grad mai mare de flexibilitate.

urmând exemplul propunerilor pentru o directivă privind admiterea de studenţi [6] și cercetătorilor [7],ca alternativă, se poate utiliza o serie de propuneri legislative sectoriale.acest proiect de lege să se concentreze pe lucrătorii sezonieri, persoanele transferate în cadrul aceleiași întreprinderi, în special a migranilor (nu neapărat doar foarte calificate), prestatorii de servicii contractuale și / sau alte categorii, lăsând la o parte pentru moment global cadru comun pentru admisia lucrătorilor din țări terțe.